O întrebare frecventă în practica recentă este dacă simpla descărcare a documentelor din dosarul electronic al instanței poate echivala cu o comunicare valabilă în sensul Codului de procedură civilă. Răspunsul este clar: nu. Iar temeiurile juridice sunt solide.
1. Comunicarea actelor de procedură este atributul instanței, nu al părților
Conform art. 154 alin. (1) C.proc.civ., comunicarea citațiilor și a celorlalte acte de procedură se face, din oficiu, de către instanță. Excepțiile sunt limitate și expres prevăzute (ex. art. 169 C.proc.civ.), dar nu se aplică actelor de sesizare.
2. Comunicarea prin mijloace electronice presupune respectarea unor condiții clare
Art. 154 alin. (6) și (6^1) C.proc.civ. impune:
• transmiterea actului de către grefa instanței;
• însoțirea de semnătura electronică extinsă a instanței (care înlocuiește ștampila și semnătura grefierului);
• existența unui mesaj de confirmare a primirii din partea sistemului informatic.
Or, simpla descărcare a unui document din dosarul electronic nu respectă aceste cerințe. Documentele nu sunt semnate electronic de instanță, nu provin dintr-o transmisiune oficială și nu generează un mesaj de confirmare a primirii.
3. Nici echivalența procedurală nu se poate aplica
Art. 184 alin. (2) teza I C.proc.civ. prevede că procedura se consideră îndeplinită dacă partea a primit sub semnătură copia actului. Descărcarea anonimă, fără semnătură și fără confirmare, nu satisface această cerință.
Concluzie
În lipsa unei comunicări oficiale din partea instanței, în formele prevăzute de lege, termenul procesual nu începe să curgă doar prin simpla descărcare a actului din dosarul electronic. Este esențial ca atât instanțele, cât și practicienii să țină cont de această distincție pentru a evita erori de procedură și posibile sancțiuni legate de termene.
